joi, 26 august 2010

Motivaţie

Chestiunea burselor doctorale POSDRU e un alt exemplu elocvent al incompetenţei, indolenţei şi haosului din instituţiile de stat. Acest blog îşi propune să descrie şi să informeze cu privire la situaţia penibilă în care instituţiile statului român, departe de a putea să sprijine cercetarea ştiinţifică din banii bugetului de stat, reuşesc în schimb să blocheze finanţările europene destinate acestui domeniu.
Un alt obiectiv al blogului este de a promova cele 3 (trei) principale solicitări pe care le am:
- plata până la 1 octombrie 2010 a burselor restante şi plata lunară regulată a burselor;
- demisia persoanelor responsabile;
- prelungirea cu un an a programelor de studii doctorale, anul universitar 2009-2010 considerându-se compromis.

Invit colegii şi celelalte persoane interesate să participe cu postări şi comentarii.

16 comentarii:

  1. Eu încep să nu fiu convinsă de faptul că este indolență și haos... deși sunt siguă că este voba și de incompetență, amatoism, limitări. Am auzit deja din două surse (independente una de cealaltă) că este vorba de blocarea voită a resuselor europene pentru a avea din și cu ce cește nivelul de trai înainte de următoarele alegeri. O fi așa, nu știu, nu am de unde să știu. Știu doar că dacă ar fi mai profesioniști, ar face măcar cu mai mult respect față de intelectuali. Sper, că vocile acestora pot fi auziți. Cercetătorii, artiștii, toți care ar putea conta și schimba ceva pe termen lung - momentan sunt ... desființați în calitatea lor. Și ca oameni, și ca profesioniști. E cam ca pe vremuri, în copilăria mea....

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi se pare foarte buna initiativa ta Constantin. Eu cred ca putem chiar scrie o petitie, putem strange semnaturi si o putem trimite atat organelor competente din minister, mass-mediei, dar si celor de la UE. Indiferent de raspuns sau impact, cred ca asta este calea legala. Ce spuneti?

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragi colegi, tind sa cred ca se va rezolva cu bursele numai dupa ce va aparea in mass-media problema noastra. Fiindca data trecuta cand am primit bursele a fost la fel: dupa ce au aparut in ziare articole noi am primit bursa dupa 1 saptamina. Deci, cum facem?

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim, tu si probabil cu (multi) altii ca tine gandesc asa : hai sa facem putina valva ca sa se auda prin presa si gata vom primim banii, adica nimeni din cei privati de aceste fonduri nu vor intelege pana la urma de ce nu li se vireaza acesti bani la timp. Adica, dupa tine, nu conteaza sa se afle de ce nu merge cum ar trebui procedura, ca sa mearga pe viitor cum ar trebui, ci doar sa-ti rezolvi problema la suprafata. Din cauza asta cred ca se repeta si se va repeta in continuare aceasta chestiune cu bursele.

    RăspundețiȘtergere
  5. Raspuns pentru Sabrina. Daraga colega, eu am zis sa se rezolve prin mass-media Si NU am zis sa se faca valva de suprafata. Oare sa stam asa cu mainile in buzunar fara sa miscam situatia este corect?De ce ti se pare aceasta o solutie mai buna?? Oricum no comment era si de asteptat ca unii sa doreasca sa cada "para in gura" dar totusi sa opresti pe cel care vrea sa o "culeaga" imi este greu sa o inteleg.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca nu intelegi limba romana Anonim. Te invit sa mai citesti comentariul meu anterior si poate iti vei da seama ce-am vrut sa spun : bineinteles ca este nevoie si, evident, sunt de acord sa se afle adevarul; sa se afle cauza reala pentru care sunt blocate acele fonduri. In timp ce tie iti pasa doar sa se afle in presa de problema dupa care sa-ti primesti banii.

    RăspundețiȘtergere
  7. asa, f. bine, dragi doctoranzi! certati-va chiar inainte de a intreprinde ceva in sensul elucidarii situatiei sistarii burselor voastre. Halal!

    RăspundețiȘtergere
  8. 1. Asadar, ce anume se poate face in sensul rezolvarii situatiei de acordare foarte tarzie a burselor doctorale despre care vorbim aici?!

    2. Cum putem sa ne edificam asupra motivului intarzierii acestor burse (rea-vointa vs.incompetenta sau alte asemenea cupluri dihotomice)?!

    3. Identificarea si punerea in aplicare a unor solutii viabile, sustenabile si adaptate necesitatilor specifice doctoranzilor.

    4. Care anume sunt acele institutii ale statului care au obligatii si responsabilitati inceea ce priveste gestionarea si acordarea burselor doctorale si de ce esueaza in a si le indeplini?!

    5. Cat de generalizata este situatia aceasta, anume a neacordarii la timp a burselor?!

    etc. etc.

    Se intrezaresc solutii? Poate da, poate nu. Haideti sa incercam:

    1. Adresarea unui memoriu Minist. Educatiei, Universit. la care sunt inscrisi studentii si celorlalte institutii abilitate (acestea trebuie identificate si implicate)

    2. declansarea unei 'campanii' de presa care sa aiba drept scop aducerea la lumina acestui subiect si 'fortarea', astfel, a celor cu atributii in domeniu sa isi prezinte pct. de vedere si sa expliciteze situatia

    3. cooperarea studentilor doctorali in vederea elaborarii de propuneri in directia rezolvarii problemei, cat si in directia solidarizarii recirpoce, colective (unde-s multi, puterea creste...si se reduce presiunea individualizarii 'tapilor ispasitori' de catre factorii de decizie 'cu putere')

    4. construirea unei platforme on-line, a unui grup de discutii sau ‘ceva de genul’ care sa cumuleze sursele de informare, blogurile active in acest sens si care sa ofere posibilitatea celor aflati in situatia de fata sa isi spuna pct. de vedere, sa ofere solutii, explicatii etc.

    restul...raman de descoperit, de prezentat, de facut publice, de ...de... abordat fatis, inclusiv cu/prin asumarea risurilor aferente.

    RăspundețiȘtergere
  9. Subscriu celor spuse mai sus de Lucian, si tin sa mentionez ca nu primesc bursa posdru drept care singurul interes este sa aflu adevarul..realitatea.

    RăspundețiȘtergere
  10. OK. Dar cine dă drumul la acţiune şi cum? De acum să vedem...
    O altă precizare este că cei îndreptăţiţi (şi obligaţi) să dea răspunsuri sunt administratorii burselor: http://unibuc.ro/n/organizare/birou_fonduri_structurale.php
    Mult succes!

    (În Italia, spre exemplu, ar fi fost universitatea sub boicot şi ocupată cu forţa... e doar un exemplu. nu mai sunt studenţii studenţi, doar resursă umană :D)

    RăspundețiȘtergere
  11. aha, buna intrebarea asta, mai mult sau mai putin retorica: "cine da drumul la actiune". cum-ul din intrebare se rezolva mai usor, daca se aliaza cativa oameni si dau drumul initiativei. 'problema'mai mare, asa cum o vad eu, e cine isi va asuma deschiderea initiativei si cat de repede o va face.
    cred ca ar fi bine ca 'cine da drumul la actiune' sa fie un fel de 'grup de initiativa', compus din mai multe persoane. se poate pleca, de ce nu, de la interpelarea/intrebarea celor care adminsitreaza bursele astfel incat acestia sa prezinte un punct de vedere oficial asupra motivului intarzierii burselor. la urma urmei, inteleg ca este vora de un contract intre 2 parti (student si universitate) si ambele parti au si drepturi si obligatii in cadrul acestei intelegeri scrise, deci asumate bi-lateral.

    mai departe, sa vedem unde ajunge 'pisica', in curtea carui vecin...

    RăspundețiȘtergere
  12. Cine stie cum am putea lua legatura cu REALITATEA TV si ADEVARUL?? Mersi.

    RăspundețiȘtergere
  13. Dragi colegi, mai aveti vre-o noutate??

    RăspundețiȘtergere
  14. Nouatatea(desi nu cred ca mai e o noutate pentru nimeni)ar fi ca nici macar azi, 16 noiembrie , nu au fost livrate bursele. Au trecut 10 luni fara ca nimeni sa ne zica nimic.

    RăspundețiȘtergere
  15. Altă noutate este că nici după 11 luni (azi 25 decembrie 2010) nu au sosit bursele... Întrebarea e dacă se vor mai da aceste burse sau nu? În cazul în care nu se mai dau aceste burse se anulează şi angajamentele luate faţă de IOSUD? Sau este vorba doar de obligaţii din partea doctoranzilor şi nu de drepturi?...

    RăspundețiȘtergere
  16. Pana la urma v-au fost virati banii? Daca da, dupa cat timp? Eu si colegii mei ne pregatim pentru cea de-a 15 luna restanta - la 14 iulie 2011.

    RăspundețiȘtergere